Norma de aplicare a Programului National Apicol pentru perioada 2011-2013

Norma din 16 martie 2011 de aplicare
a Programului National Apicol pentru perioada 2011-2013

Art. 1. -
   (1) Beneficiarii Programului National Apicol pentru perioada 2011-2013 (Program), astfel cum sunt definiti in anexa nr. 1 la hotarare, solicita anual sprijinul financiar prin intermediul formei asociative din care fac parte, legal constituita conform legislatiei in vigoare, si depun la sediul acesteia urmatoarele documente justificative:
   a) cerere pe baza careia solicita sprijinul financiar cuvenit si in care se mentioneaza acordul acestora de derulare a sprijinului prin intermediul formei asociative;
   b) declaratie pe propria raspundere din care sa reiasa ca acestia nu au mai solicitat sprijin financiar prin intermediul altei forme asociative;
   c) declaratie pe propria raspundere ca achizitioneaza familiile de albine si/sau matcile si/sau roiurile la pachet si/sau roiurile pe faguri din rase omologate in Romania si/sau stupii, numai prin masurile prevazute in Program si nu solicita finantare si din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR);
   d) copia actului de identificare - B.I./C.I., in cazul persoanelor fizice;
   e) copia certificatului de inregistrare de la oficiul registrului comertului/a certificatului de inregistrare fiscala, dupa caz;
   f) copia adeverintei care sa ateste proprietatea si numarul familiilor de albine inscrise in Registrul agricol, eliberata de consiliul local;
   g) copia atestatului sau certificatului ori diplomei care sa confirme pregatirea apicultorului in domeniul apicol;
   h) copia documentului de inregistrare/autorizare sanitarveterinara, eliberat de directia sanitar-veterinara si pentru siguranta alimentelor judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, pe raza careia isi desfasoara permanent activitatea exploatatia/unitatea;
   i) copia ordinului de deplasare eliberat de forma asociativa din care face parte, din care sa rezulte ca apicultorul a efectuat deplasarea in pastoral, avizat de catre consiliul local;
   j) copia buletinului de analize fizico-chimice ale mierii;
   k) copia facturii fiscale de efectuare a platii analizelor fizicochimice ale mierii.
   (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) lit. i), pentru anul 2011, apicultorii care solicita sprijin financiar pentru achizitionarea de stupi in vederea reformarii stupilor uzati in urma deplasarii acestora in pastoral si nu au ordin de deplasare in pastoral pe anul 2010 trebuie sa depuna copia paginii vizate de forma asociativa din care face parte, la rubrica "deplasari in pastoral", din carnetul de stupina.
 (3) Beneficiarii Programului care sunt crescatori de albine ecologice solicita anual sprijinul financiar prin intermediul formei asociative din care fac parte, legal constituita conform legislatiei in vigoare, si depun la sediul acesteia, pe langa documentele prevazute la alin. (1), urmatoarele:
   a) copia fisei de inregistrare a producatorului in agricultura ecologica, aprobata de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale;
   b) copia contractului producatorului ecologic incheiat cu un organism de inspectie si certificare aprobat de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale;
   c) copia certificatului de confirmare/conformitate elaborat de organismul de inspectie si certificare, pentru familiile de albine aflate in perioada de conversie sau certificate.
   Art. 2. -
   (1) Forma asociativa legal constituita are obligatia de a pastra la sediul acesteia urmatoarele:
   a) documentele prevazute la art. 1;
   b) procesul-verbal din care sa reiasa ca membrii formei asociative au primit de la aceasta medicamentele, produsele biologice, suplimentele nutritive, biostimulatorii si fundurile de stupi pentru control sau fundurile de stupi antivarooa in vederea combaterii varoozei, matcile, roiurile la pachet, roiurile pe faguri sau familiile de albine solicitate, precum si stupii;
   c) calendarul tratamentelor, intocmit si urmarit de aceasta;
   d) registrul membrilor care au solicitat sprijin financiar.
   (2) Documentele prevazute la alin. (1) se arhiveaza conform legislatiei in vigoare si sunt puse la dispozitia reprezentantilor compartimentului de inspectie din cadrul centrelor judetene ale Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, respectiv al municipiului Bucuresti, precum si reprezentantilor altor institutii de control abilitate.
   Art. 3. -
   (1) Pentru actiunile prevazute in anexa nr. 1 la hotarare, cap. II lit. b)-e), forma asociativa legal constituita, pe baza cererilor si a documentelor depuse de beneficiari, depune la centrul judetean al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, respectiv al municipiului Bucuresti, pe raza caruia isi are sediul inregistrat in actele de constituire, urmatoarele documente:
a) cererea de solicitare a sprijinului financiar pentru fiecare actiune in parte;
   b) copia documentului din care sa rezulte ca forma asociativa are membrii cu stupi identificati de catre aceasta, prin Agentia Nationala pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor si stupilor;
   c) centralizatorul membrilor formei asociative legal constituite, care solicita sprijin financiar pentru fiecare actiune in parte;
   d) copii ale actelor de constituire ale formei asociative legal constituite;
   e) documentul de identitate bancara al formei asociative legal constituite;
   f) copia facturii fiscale de achizitie a medicamentelor, produselor biologice, suplimentelor nutritive, biostimulatorilor si a fundurilor de stupi pentru control sau a fundurilor de stupi antivarooa pentru combaterea varoozei;
   g) copia facturii fiscale de achizitie a matcilor, roiurilor la pachet, roiurilor pe faguri sau familiilor de albine din rase omologate in Romania;
   h) copia facturii fiscale de achizitie a stupilor;
   i) copia documentelor fiscale de efectuare a platii medicamentelor, produselor biologice, suplimentelor nutritive, biostimulatorilor si a fundurilor de stupi pentru control sau a fundurilor de stupi antivarooa pentru combaterea varoozei;
   j) copia documentelor fiscale de efectuare a platii matcilor, roiurilor la pachet, roiurilor pe faguri sau familiilor de albine din rase omologate in Romania;
   k) copia documentului fiscal de efectuare a platii stupilor;
   l) copia documentului fiscal al apicultorului de efectuare a platii analizelor fizico-chimice ale mierii; m) copia certificatului de origine, care atesta provenienta matcilor din ferme de elita autorizate de catre Agentia Nationala pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" si autorizate sanitar veterinar;
   n) copia declaratiei de conformitate, care atesta provenienta matcilor din ferme de multiplicare autorizate de catre Agentia Nationala pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" si autorizate sanitar veterinar.
 (2) Documentele prevazute la alin. (1) trebuie sa fie in limba romana sau insotite de traduceri legalizate ale acestora, dupa caz.
   (3) Pentru actiunea prevazuta la anexa nr. 1 la hotarare, cap. II lit. a), forma asociativa legal constituita care elaboreaza, tipareste si multiplica Ghidul de bune practici pentru apicultura, precum si materialele informative, respectiv flayere, afise, brosuri, depune cererea la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, insotita de urmatoarele documente:
   a) copii ale actelor de constituire ale formei asociative legal constituite;
   b) documentul de identitate bancara al formei asociative legal constituite;
   c) copia Ghidului de bune practici pentru apicultura avizat, precum si copii ale materialelor informative, respectiv flayere, afise, brosuri;
   d) copia facturii fiscale de efectuare a platii pentru tiparirea si multiplicarea Ghidului de bune practici pentru apicultura si a materialelor informative, respectiv flayere, afise, brosuri;
   e) copia centralizatorului celor carora li s-a distribuit gratuit Ghidul de bune practici pentru apicultura si materialele informative, respectiv flayere, afise, brosuri, care sa cuprinda numele institutiei/organizatorului de targuri si expozitii apicole, numarul de exemplare, data distribuirii, datele de identificare si semnatura beneficiarilor.
   Art. 4. -
    Fundurile de stupi pentru control sau fundurile de stupi antivarooa si stupii achizitionati prin prezentul program trebuie sa respecte cerintele tehnice prevazute in Ghidul de bune practici pentru apicultura.
   Art. 5. -
    Pentru actiunile prevazute in Program, termenullimita de depunere a cererii si a documentelor care o insotesc este 1 august a fiecarui an.
   Art. 6. -
   (1) Dupa finalizarea procesului de inregistrare si verificare a cererilor depuse de formele asociative legal constituite, centrele judetene ale Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, respectiv al municipiului Bucuresti, intocmesc si transmit Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura centralizatorul cu solicitarile sprijinului financiar pentru fiecare actiune in parte, in vederea stabilirii nivelului sprijinului financiar, in limita sumei aprobate prin Decizia Comisiei Europene din data de 14 septembrie 2010.
(2) Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura transmite centrelor sale judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, nivelul sprijinului financiar in cadrul fiecarei actiuni prevazute in Program.
   Art. 7. -
   (1) Centrele judetene ale Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, respectiv al municipiului Bucuresti, dupa centralizarea si antecalculatia sumelor aferente cererilor, intocmesc si transmit Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura o situatie centralizatoare a sumelor solicitate pentru plata sprijinului financiar.
   (2) Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, dupa aprobarea sumelor solicitate, intocmeste si transmite Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale o situatie centralizatoare a sumelor solicitate pentru plata sprijinului financiar.
   Art. 8. -
    In baza situatiilor centralizatoare ale sumelor solicitate pentru plata sprijinului financiar, transmise de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale transmite Ministerului Finantelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, insotita de situatia centralizatoare a sumelor solicitate pentru plata sprijinului financiar.
   Art. 9. -
    Dupa aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de catre Ministerul Finantelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale se alimenteaza contul Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, care, pe baza cererilor aprobate, vireaza sumele cuvenite in conturile solicitantilor sprijinului financiar, conform legislatiei in vigoare.
   Art. 10. -
   (1) In baza prevederilor prezentei hotarari, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura elaboreaza formularistica necesara implementarii prezentelor norme, procedurile detaliate de operare, de verificare a cererilor si a conditiilor de eligibilitate pentru fiecare dintre actiunile din Program, precum si procedura de control, care se aproba prin decizie a directorului general al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura.
   (2) Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura elaboreaza ghidul solicitantului pentru acordarea sprijinului financiar in sectorul apicol, care se avizeaza de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si este adus la cunostinta beneficiarilor prin afisare pe site-ul oficial al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura.
(3) Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, prin centrele judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, pune la dispozitia solicitantilor formularistica si documentatia necesare realizarii actiunilor cuprinse in Program.
   (4) Forma asociativa legal constituita, pe parcursul unui an, prezinta o singura data, la prima solicitare, actele de identificare, in copie, precum si originalele pentru autentificare.
   (5) Forma asociativa legal constituita va anunta orice modificare privind identificarea ei la centrul judetean al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, respectiv al municipiului Bucuresti, in termen de 5 de zile lucratoare de la respectiva modificare.
   Art. 11. -
   (1) In cazul in care suma solicitata de beneficiari prin intermediul formei asociative legal constituite si aprobata de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura se incadreaza in limita sumei aprobate prin Decizia Comisiei Europene din data de 14 septembrie 2010, nivelul sprijinului financiar se stabileste la valoarea de achizitie, fara TVA, a medicamentelor, produselor biologice, suplimentelor nutritive, biostimulatorilor si fundurilor de stupi pentru control sau a fundurilor de stupi antivarooa pentru rase de albine omologate in Romania din apicultura conventionala/ecologica, a matcilor, a roiurilor la pachet, a roiurilor pe faguri, a familiilor de albine si a stupilor, precum si la valoarea, fara TVA, a setului de baza de analize fizico-chimice care sa ateste calitatea mierii, conform facturii.
   (2) In cazul in care suma solicitata de beneficiari prin intermediul formei asociative legal constituite si aprobata de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura depaseste suma aprobata prin Decizia Comisiei Europene din data de 14 septembrie 2010, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura stabileste nivelul sprijinului financiar la valoarea cea mai mica de achizitie, fara TVA, a medicamentelor, produselor biologice, suplimentelor nutritive, biostimulatorilor si fundurilor de stupi pentru control sau fundurilor de stupi antivarooa pentru rase de albine omologate in Romania din apicultura conventionala/ecologica, a matcilor, a roiurilor la pachet, a roiurilor pe faguri, a familiilor de albine si a stupilor, precum si la valoarea cea mai mica, fara TVA, a setului de baza de analize fizico-chimice care sa ateste calitatea mierii, conform facturii, pentru toti beneficiarii.
(3) In cazul in care si dupa aplicarea prevederilor alin. (2) se depaseste suma aprobata prin Decizia Comisiei Europene din data de 14 septembrie 2010, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura stabileste nivelul sprijinului financiar ca procent din valoarea cea mai mica de achizitie, fara TVA, a medicamentelor, produselor biologice, suplimentelor nutritive, biostimulatorilor si fundurilor de stupi pentru control sau fundurilor de stupi antivarooa pentru rase de albine omologate in Romania din apicultura conventionala/ecologica, a matcilor, a roiurilor la pachet, a roiurilor pe faguri, a familiilor de albine si a stupilor, precum si din valoarea cea mai mica, fara TVA, a setului de baza de analize fizico-chimice care sa ateste calitatea mierii, conform facturii, pentru toti beneficiarii, pana la limita sumei aprobate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu